Conexiunea telefonica presupune biunivocitate

Gigi si-a cumparat recent ciocolata, la oferta. Este foarte mandru de achizitia facuta, isi ingrijeste bijuteria ca lumina ochilor. O curata, o lustruieste, butoneaza si se lauda. Rade cu lacrimi si se bucura nespus arareori cand suna, si plange ca un caine cand se zgaraie.

Toata problema lui e ca nu prea suna, ceea ce-i scade oarecum gradul de importanta in fata ortacilor cu care-si omoara timpul pe la barul Butoiul cu Bere, toti la fel de lipiti ca el. Asa ca Gigi a descoperit puterea networking-ului, si incepe sa-si umple agenda cu numere. Vecini, fartati, amici ai vecinilor .. nu conteaza: da bipuri, ce-i el prost sa-si consume? Ce era sa-si ia de la melteanu’ lu’ Fifi …

Gigi e un baiat ca toti ceilalti, comun si muncitor. Tot ceea ce-l deosebeste de restul lumii celulariste este durerea de cap. Da, ai auzit bine, dar te rog sa nu-l judeci asa repede. Pe Gigi al nostru nu-l doare capul de cat de mult vorbeste, ca nu prea are cu cine, ci asa … asa-l ia pe el cam pe la zece seara o durere de-i crapa capu’. Asa zice. Ii crapa si nu stie ce sa faca. A-ncercat s-o dreaga cu de toate, dar toate ‘geaba. Doare si pace.

Treaba naspa, totusi, s-a intamplat cand Gigi si-a dat seama ca daca povesteste pe gesem, si-l tine intr-un fel anume pe-o ureche ii trece durerea ca printr-o minune, asa .. intr-o juma’ de ora. Si pe cine oare a-nceput Gigi sa-l sune? Cine nu l-a spurcat inca, bineinteles.

Si uita asa ma trezesc in fiecare seara cu-n apel la zece fix, sa se doftoreasca Gigi. “Stai linistit ca povestesc eu!“, zice. “Ca iar ma doare, frate“. Nu ma-ntreba ce-mi spune (ca nah, tot ce fac e cica sa-l ascult), da’ tehnologia asta incepe sa ma termine cu nervii. “Mai ai, Gigi?” “O-nceput sa treca, mai o tara si e gata” … Iete, am auzit-o si p-asta. Sa-i spun ce-mi vine, cum sa-i spun?

Ce comunicare, ce miracol, ce era traim! Toate probleme umanitatii rezolvate, minuni se succed!

Gigi, mie cine imi ia durerea de cap, ce zici?