Tociu’

“Salut Tociuuu’!“, cauta alinare dupa fiascoul suferit cu cateva seri in urma.
“Salut!“
“Bai, te-am cautat aseara, vi s-a stricat telefonul. Voiam sa-ti zic sa aduci cursurile alea azi.“
“Nu, l-am scos din priza. Ne tot suna un cretin. Intreaba de gara. De cateva zile il scoatem inainte de culcare.“
“Aha!“, face, si ii revine zambetul. Acel zambet! La momentul asta deja toata lumea in jur stia ca ceva nu e in regula. Se trageau coate in acest sens. Intr-un final se prinde si Tociu:
“Ba, tu erai ala? Hai mah ca n-am dormit trei nopti. A turbat Lupu’! Erau toti sfintii in jurul lui. Il asistau sa se calmeze … Bah, da-o dracu’, te te-a apucat?“
“Io? Nu.” o da asta pe un ton fooarte convingator.

Tociu’ era un baiat simpatic, care-si vedea de treaba lui. Mai facea el uneori greseli cand isi dadea numarul de telefon (in special ala fix), dar cum se vedea, nu era el responsabil sa raspunda. Avea un lup pe post de secretara, lup pe care nu l-a vazut nimeni, dar, precum sotia lui Colombo, se stia ca el exista!

Va urma …

Io aveam telefonu’ inchis.

Alo, Gara? (II)

Alo, Gara? (II)

O alta zi, alta poveste.

Intre timp aflase si numele tuturor celor ce stateau in apartamentul de la etajul trei din Odobescu. L-a ginit pe Lupu: “Asta-i omu’ meu”, gandeste. Asteapta sa se faca tarziu. Trebuie sa fie tarziu, foarte tarziu. Oricum, stiti si voi ca nu se plictiseste, isi gaseste o [placuta ocupatie] si amana operatiunea pe mai tarziu.

[Dupa 6 ore ...]

“Alo? Alo, gara? Cand pleaca acceleratul de Iasi?”

“Iara? …”

“Poftim? Cand pleaca domnule acceleratu’?”

In receptor se auzea doar tonul. Formeaza din nou. Raspunde o voce pusa pe scandal:

“DA”

“Lupule, tu esti?”, intreaba.

Celelalt ceva mai potolit: “Da, cine e?”

“Te sun sa intreb: Ai idee cand pleaca acceletu’ de Iasi mai?”, si se prapadeste de ras.

Nu redau aici injuraturile care urmara, insa la a treia incercare a intrat direct tonnul de post in deranjament.

Io aveam telefonul inchis.

O alta zi, alta poveste.

Intre timp aflase si numele tuturor celor ce stateau in apartamentul de la etajul trei din Odobescu. Il ginise pe Lupu: ‘Asta-i omu’ meu‘, gandeste si se umple camera de lumina draconica ce se revarsa cand scoate la iveala coltii de vampir intr-un zambet irezistibil: ‘L-am, prins de oo‘. Asteapta sa se faca tarziu. Trebuie sa fie tarziu, foaaarte tarziu. Oricum, stiti si voi ca nu se plictiseste, isi gaseste o placuta ocupatie si amana operatiunea pe mai tarziu.

Alo, gara (I)?

Eram studenti, si n-aveam somn. Eram in perioada de experimentat tot ce-i nou. Eram doar noi, si toti ceilalti. Ce misto eram…

Mai tineti minte raposatul mIRC? Ala care seamana cu numeroasele servicii de mesagerie instanta din zilele noastre.  Acel Twitter prafuit al vremurilor apuse, cu sute de utilizatori intr-o asa numita camera, care mai de care mai interesanti in banalitatea lor. Puteai alege orice nume te tuna pe moment. Sa faci ce vrei, iar maine esti un om nou.

Noi l-am dezvoltat sa stiti. Noi l-am promovat, noi am investit in el noptile si unghiile care s-au tocit pe tastatura. Unde erau faimoasele retele de socializare daca nu eram noi? Facebook, MySpace si Hi5 erau doar prin baruri, ultimul poate o trupa de vara. Twitter era un cuvant extraterestru.

Aici incepe totul, dupa o lunga noapte de vorbareala si atatea victime feminine cazute prada lui Zorro cel mircos si cu degete de pianist, se plictiseste de vrajeala pe la ora patru in dimineata cand canta pentru prima oara cocosii si urla foamea in stomacul armasarului. Interesul ii cade in buda si cauta un alt mijloc de socializare distractiva, asa un pic, inainte sa puna capul pe perna. Asa ca pune mana pe telefon, si suna un prieten.

Sava, tu esti?

Era o zi de vara cand sesiunea era in toi si fetele nu se gandeau la noi.

- Salut Sava, ce mai faci? Cum te-ai distrat aseara? vine intrebarea prietenului meu, pe culoarul facultatii, in timp ce asteptam sa intram la curs.

Povestea se intampla cu o zi inainte, cand, plictisit ca de obicei, pune mana pe telefon si suna:
“Alou, sunt vecinul dedesubt“, zice cu o privire malefica in ochi, care ii scapa interlocutorului sau.
“Da, spuneti“, vine si raspunsul.
“Bai, dati in pula mea muzica aia mai incet, ca nu pot sa dorm. Io ma scol devreme ca tre’ sa muncesc, n-o frec ca voi toata ziua“, zice din nou intr-un larg zambet, stapanindu-si cu dibacie vocea si sa nu pufneasca in ras.