Dragoste de mama, plod retardat

Einstein începuse să vorbească târziu, spre exasperarea familiei sale, şi până la 9 ani a avut dificultăţi de exprimare. Acest lucru, precum şi faptul că era un şcolar meditativ şi retras, îl făcea să pară în ochii profesorilor săi un elev mediocru, un copil nu prea înzestrat intelectual.

Poate de aici vine speranta.

Cât e mic, orice mamă e convinsă că propriul copil e una dintre cele mai reuşite odrasle din lume. De pildă, la maternitate nu mai pridideşte să se minuneze de cât e de frumos, deşi oricine a văzut vreodată nou-născuţi ştie că aceştia sunt foarte urâţi, au capetele diforme, ochii bulbucaţi şi, în general, arată ca nişte broscoi (da, chiar şi mama micuţului Jabba credea că are un copil adorabil şi trăia cu spaima să nu i-l deoache careva)…

Tot articolul, aici.

Crezul antimobil

Pentru cei care au fost luati de val si galopeaza impreuna cu turma, dar care totusi realizeaza ca ceva nu e in ordine.

Ei bine, astia mai au o sansa sa se caiasca. In intampinarea lor vin cu crezul antitelefon:

Pana-mi trece lenea

Pana imi reintalnesc personalitatea cu inspiratia, va las o monstra din ceea ce se afla in pregatire:

• E pe vibratii, suna-ma
• Telefon cu cuc
• De ce urasc mobilul
• Mancare sau taclale.

Simtiti-va liberi in a va folosi imaginatia pentru a completa tabloul. Sugestiile sunt binevenite.

Orice abuz strica

Uite ce gasesc in timp ce-mi  savurez tabieturile zilnice de autoflagelare prin telefonie mobila:

O fata de numai 15 anisori (niciodata nu e prea devreme pentru un mobil) a fost lovita de un inge … scuzati-ma, un fulger in timp ce folosea telefonul mobil. Totul s-a petrecut, bineinteles, la Londra intr-un parc pe vreme de furtuna. Aici io am cateva nelamuriri:

Cine n-are bunici …

… unchi, matusi sau alte nemusaguri, i se gasesc. Chiar daca nu auzi nimic dinspre ele de 25 de ani, mai vine cate-un val:

- S-o suni pa matus’ta!
- Aha …
- Am vorbit azi cu ea, s-o suni!
- A zis ea s-o sun?
- Nu.

Închide telefonul!

Si tocmai cand credeam ca sunt singurul, uite ce gasesc:

Sună continuu. Sună tare, vibrează, chirăie.

Sunatul degeaba predomină: „Cum? Nu te-aud! Am zis că ajung într-o oră. Cum? Da, ajung într-o oră. Nu ştiu, nu, dar hai că ne auzim. Bine. Da, într-o oră, aşa ceva. Hai, bine. Da, da. Pa!”

„Ce faci? Ai mâncat? Dar ce-ai, eşti supărată? Dar? Dar de ce n-ai mâncat? Bine… Cum? Păi nimic, să văd ce faci. Hai bine, vorbim! Pa!”

Oroarea maximă – „Te pupic”, varianta hard pink „Pupici”. Dar asta e altă discuţie, telefonul mobil este doar unul dintre „suporturile” care îndură urarea asta lipicioasă.

Ce nu înţeleg: ce poţi spune în 30 de minute la telefon??? Nu e mai simplu să te întâlneşti? Sau să scrii un e-mail?

Chiar când eşti, ca locomotivele din problemele de fizică, tu în localitatea A şi celălalt în localitatea B, nu văd ce se poate povesti într-o jumătate de oră. Saluţi, comunici ce ai de comunicat, saluţi şi închei. Şi, mai ales, nu suni din oră în oră!

Aaaa, să nu uit: exact când ai mai mare nevoie să dai de cineva, atunci nu dai. Îl avea închis, nu avea semnal sau îl uitase acasă.

Vezi textul original aici.

First things first

De ce am hotarat sa pornesc toata sandramaua asta?

Care sa fie primele cuvinte pe care sa le astern in http? Si apoi sa ma simt multumit la sfarsitul zilei. Un nou inceput … ceva ce simteam de mult ca lipsea, poate doar pentru mine. Sunt lucruri care nu pot ramane neimpartasite.

Indraznesc sa sugerez mai multe posibile raspunsuri:

• pentru ca pot,
• pentru ca asa vreau,
• pentru ca sunt un frustrat telefonic,
• pentru ca devine un viciu,
• pentru ca cred ca (unii) pot mai mult si-mi plac cacofoniile,
• pentru ca ma plictisesc (sau nu?).

Ai simtit vreodata cum, dupa ce ai facut greseala sa raspunzi unui “prieten”, conversatia devine din ce in ce mai agasanta si artificiala, cum faci schimb de amabilitati ieftine (ca deh, asa e frumos intre noi, romanii) fara ca de fapt sa discuti despre ceva anume. Si mai mult, te cam grabesti, dar respectivul nu mai termina, si tie ti-e jena sa sfarsesti, zicandu-ti ca poate isi da seama. Si n-o face …

Cand intr-un final se termina si te bucuri ca ai inchis, o simpla intrebare ti se furiseaza in minte:

Oare de ce m-o fi sunat?

Oare intrebarile de genul asta sunt normale? Oare care este scopul telefonului mobil? Oare are vreunul?

Sau poate faci parte din cealalta categorie. Iti place sa te auzi vorbind. Ai sta la barfe cu oricine te asculta, chiar daca asta te costa trei sferturi din salar. Dar ce conteaza, te simti bine. Si acum ma injuri … ce treaba am eu ce faci tu cu timpul tau, cu banii tai? Asa e, n-am nici o treaba. Nu sunt aici sa te scot din mediocritate. Sunt aici sa rad.