Hackeri: abonament cu forta

Uite ce gasesc azi pe net. Asa, din intamplare. M-am distrat teribil!

Redau tot textul integral mai jos, fara comentarii. Gasiti originalul aici.

 

Vocea: Buna ziua, cu domnul Xulescu as dori sa vorbesc.
Eu: Buna ziua, la telefon.
V: Domnule Xulescu, doresc sa va felicit si sa va urez bun venit in marea familie a abonatilor nostri! De astazi…{} ({} = il intrerup eu pe el sau el pe mine)
E: Mda, multumesc, dar stati putin ca nu inteleg despre ce anume vorbiti. Ce abonat? La ce? De unde sunati?
V: V-am contactat din partea celui mai nou serviciu aparut pe piata la acest moment in regiunea Dvs., pentru a va anunta ca tocmai ati devenit abonatul “Serviciului Minune”!! Sincere felicitari!!
E: E o gluma asta sau ce? Probabil faceti vreo confuzie ceva, in cel mai bun caz…{}
V: Nu sunteti Dvs. dl. Xulescu din (adresa completa)?
E: Ba da, eu sunt. Dar nu m-am abonat la niciun Serviciu Minune, nici macar n-am auzit de asa ceva, daramite…{}

BaladA lu’ PenelopA

Penelopa, Penelopa
Iar ti-ai pierdut anvelopa.
Penelopa cea viteaza
Uneori exagereaza;
Cand o arde azi, la anu’,
Nu isi taie iataganu’.

Iataganu’, iataganu’
Da’ nu te pune cu olteanu’
Ca te prinde-n colt bulgaru’
Ee, i-ai suparat vecinu’ de peste drum …

Iataganu’ Penelopei
Face-avansuri anvelopei.
Anvelopa de la scara
La o scara celulara.

Telefonul si-l gaseste
Dupa care-asa graieste:
“Bueeey, putzerilor! …”

Alo, Gara? (II)

Alo, Gara? (II)

O alta zi, alta poveste.

Intre timp aflase si numele tuturor celor ce stateau in apartamentul de la etajul trei din Odobescu. L-a ginit pe Lupu: “Asta-i omu’ meu”, gandeste. Asteapta sa se faca tarziu. Trebuie sa fie tarziu, foarte tarziu. Oricum, stiti si voi ca nu se plictiseste, isi gaseste o [placuta ocupatie] si amana operatiunea pe mai tarziu.

[Dupa 6 ore ...]

“Alo? Alo, gara? Cand pleaca acceleratul de Iasi?”

“Iara? …”

“Poftim? Cand pleaca domnule acceleratu’?”

In receptor se auzea doar tonul. Formeaza din nou. Raspunde o voce pusa pe scandal:

“DA”

“Lupule, tu esti?”, intreaba.

Celelalt ceva mai potolit: “Da, cine e?”

“Te sun sa intreb: Ai idee cand pleaca acceletu’ de Iasi mai?”, si se prapadeste de ras.

Nu redau aici injuraturile care urmara, insa la a treia incercare a intrat direct tonnul de post in deranjament.

Io aveam telefonul inchis.

O alta zi, alta poveste.

Intre timp aflase si numele tuturor celor ce stateau in apartamentul de la etajul trei din Odobescu. Il ginise pe Lupu: ‘Asta-i omu’ meu‘, gandeste si se umple camera de lumina draconica ce se revarsa cand scoate la iveala coltii de vampir intr-un zambet irezistibil: ‘L-am, prins de oo‘. Asteapta sa se faca tarziu. Trebuie sa fie tarziu, foaaarte tarziu. Oricum, stiti si voi ca nu se plictiseste, isi gaseste o placuta ocupatie si amana operatiunea pe mai tarziu.

Alo, gara (I)?

Eram studenti, si n-aveam somn. Eram in perioada de experimentat tot ce-i nou. Eram doar noi, si toti ceilalti. Ce misto eram…

Mai tineti minte raposatul mIRC? Ala care seamana cu numeroasele servicii de mesagerie instanta din zilele noastre.  Acel Twitter prafuit al vremurilor apuse, cu sute de utilizatori intr-o asa numita camera, care mai de care mai interesanti in banalitatea lor. Puteai alege orice nume te tuna pe moment. Sa faci ce vrei, iar maine esti un om nou.

Noi l-am dezvoltat sa stiti. Noi l-am promovat, noi am investit in el noptile si unghiile care s-au tocit pe tastatura. Unde erau faimoasele retele de socializare daca nu eram noi? Facebook, MySpace si Hi5 erau doar prin baruri, ultimul poate o trupa de vara. Twitter era un cuvant extraterestru.

Aici incepe totul, dupa o lunga noapte de vorbareala si atatea victime feminine cazute prada lui Zorro cel mircos si cu degete de pianist, se plictiseste de vrajeala pe la ora patru in dimineata cand canta pentru prima oara cocosii si urla foamea in stomacul armasarului. Interesul ii cade in buda si cauta un alt mijloc de socializare distractiva, asa un pic, inainte sa puna capul pe perna. Asa ca pune mana pe telefon, si suna un prieten.

Sava, tu esti?

Era o zi de vara cand sesiunea era in toi si fetele nu se gandeau la noi.

- Salut Sava, ce mai faci? Cum te-ai distrat aseara? vine intrebarea prietenului meu, pe culoarul facultatii, in timp ce asteptam sa intram la curs.

Povestea se intampla cu o zi inainte, cand, plictisit ca de obicei, pune mana pe telefon si suna:
“Alou, sunt vecinul dedesubt“, zice cu o privire malefica in ochi, care ii scapa interlocutorului sau.
“Da, spuneti“, vine si raspunsul.
“Bai, dati in pula mea muzica aia mai incet, ca nu pot sa dorm. Io ma scol devreme ca tre’ sa muncesc, n-o frec ca voi toata ziua“, zice din nou intr-un larg zambet, stapanindu-si cu dibacie vocea si sa nu pufneasca in ras.